Căutaţi pe site :

o săptămînă în islanda, august 2010

Written on 10/03/2011 – 08:09 | by admin |

04.08.2010 – Iau metroul din Green Park, rush hour, e chiar dificil să intri în vagon, dar nu am de ales. După un timp, metroul iese la suprafaţă. O lume pestriţă, dar aşa e întreaga Londră. Ajungem la Heathrow, animat, într-un terminal mai puţin jegos ca altele prin care tranzitam venind din USA. Iau boarding-pass-ul şi mă pun pe aşteptat. Reuşesc, cu oarecare dificultate, să folosesc una din prizele disponibile din zona liberă a terminalului pentru a-mi reîncărca bateria de la camera foto. Asta fiindcă britanicii au propria lor versiune de priză. Avionul, care vine de la Reykjavik, are peste o oră întârziere şi va fi dezamăgitor să ajung la destinaţie în plină noapte. Trecem prin două controale lente la îmbarcare şi aceasta adaugă la întârziere. Locul meu e undeva în spate, la geamul din dreapta, dar nu sunt prea multe lucruri de văzut şi mă consolez cu vizionarea repetată a unui film despre Islanda. Ajungem la Keflavik, aeroportul internaţional al capitalei, dar situat la peste 50 de kilometri de ea. La controlul paşapoartelor, un poliţist mai sceptic, stil german, neîncrezător în scopul venirii mele acolo, mă ia la întrebări. E drept, nu arătam ca un turist normal, nu aveam nici un fel de rezervări, dar după cîteva întrebări, dintre care şi una de geografia Islandei, intru în Islanda. Aeroportul e modern, funcţional, dar e tîrziu şi trebuie să găsesc o modalitate de a trece peste această primă noapte. Călătorii normali pleacă cu propriile lor maşini (şi da, sunt gipane) sau cu autobuzele de la Reykjavik Excursions, care nu sunt însă prea ieftine. Aşa că o iau pe jos, rezolvând două probleme dintr-un foc, cea a banilor de autobuz precum şi cea de a petrece undeva noaptea islandeză. Şoseaua e luminată, sunt şi gheizerele bune la ceva, surpriza neplăcută e că oraşul e la peste 50 de km. şi nu la cei 40 la care speram.

A 700 photo gallery from this trip to Iceland

05.08.2010 – După două ore de mers solitar, şoseaua începe să arate a autostradă, lasă în stînga un orăşel de coastă mic şi adormit şi începe să urce o pantă lungă. Era cam 1:30 şi la intrarea în şosea a unui drum dinspre sud mă hotărăsc să las eroismul la o parte şi să încerc să ajung la capitală cu autostopul. Bună idee, căci după cîteva secunde apare o maşină şi, surprinzător sau nu, opreşte la semnul meu.

Era un băiat de vreo 19 ani, care avea două joburi, tocmai terminase unul din ele, la o măcelărie din zonă şi mergea spre casă. Engleza lui era decentă, aşa că am avut ce povesti pe durata celor peste 40 de km pînă în Reykjavik. După un mic ocol, mă lasă la terminalul BSI, centrul de facto al turismului de buget redus în Islanda. Un fel de autogară, deschisă non-stop. În Islanda, pe segmentul turismului de masă operează în principal două entităţi – Reykjavik Excursions + SBA-Norđurleiđ, orientate spre acoperirea traseelor turistice precum şi compania Sterna, orientată spre publicul intern, cu o bună acoperire a rutelor de coastă.  Primele două oferă în special, un Highlights Passport, pe durate între 7 şi 15 zile, iar Sterna oferă, pe lîngă alte variante locale, un Full Circle Passport. Pentru o listă la zi (17.09.2012) se poate consulta site-ul http://www.icelandonyourown.is/home/bus-passes/. Pe traseele comune (care nu sunt prea multe), cele două holdinguri îşi onorează reciproc pass-urile. Pentru mine, varianta cea mai bună a fost un Highlights Passport pe 7 zile. Costul, în 2010 – 37600 ISK (aprox. 319 $). În septembrie 2012, acelaşi pass costă 39000 ISK (aprox. 322 $). Preţurile sunt fixe pe durata unui sezon turistic şi e foarte puţin probabil să le găsiţi la alt preţ. Aparent, aceste pass-uri, pe lîngă variantele online sau prin agenţii de turism, nu pot fi cumpărate la faţa locului decît din terminalul BSI.

Interiorul terminalului BSI
Încep călătoria cu traseul de sud, autobuzul are ruta Reykjavik – Hofn şi este deservit de compania Sterna. La ieşirea din Reykjavik drumul urcă şi aproape de culme apar nişte centrale geotermice, primele, dar nu şi ultimele din călătoria mea. Primul stop e la Selfoss, oraş în care se ramifică un drum principal spre centrul insulei. Unii dintre călători coboară pentru a rămâne acolo sau pentru a se transborda în alte autobuze; în schimb, urcă alţii. După altă oră de mers ajungem la primul popas turistic, o cascadă ce-şi coboară apele de pe platoul vulcanic. Platoul însuşi nu pare a fi mai vechi de câteva mii de ani, vegetaţia modestă îi trădează tinereţea. După o pauză de 30 de minute care ne permite să ajungem în apropierea cascadei, ne continuăm drumul. Următorul popas  e o nouă cascadă, ceva mai impresionantă. O puteţi admira în poza de mai jos.

Următorul popas e în pitorescul oraş Vik, lumea asaltează micul magazin universal, suvenirurile, dar şi mâncarea sunt alegerile principale ale turiştilor. De la Vik peisajul devine plat, traversăm o zonă de aluviuni vulcanice, zonă brăzdată din când în când de şuvoaie de apă provenite mai ales din topirea sezonieră a gheţarilor. Nu peste mult timp aveam să ne apropiem de marginea sudică a celui mai mare gheţar din Europa – Vatnajokull.

Autobuzul opreşte la Skaftafell, principalul punct de acces pentru gheţar. În pauza de la acest centru turistic am timp să mă interesez de cazare, dar nu e nici un loc disponibil, decid să-mi încerc norocul la următorul stop al autobuzului, Svinafell, aflat la vreo 7-8 km spre est. Aici soarta îmi surâde şi mă pot caza pentru următoarele două nopţi  într-o mică cabană cu 2 perechi de paturi supraetajate. Duşurile şi bucătăria erau într-o clădire centrală care deservea mai multe cabane precum şi campingul acestei aşezări. Preţurile erau convenabile, în jur de 40$ pe noapte.

06.08.2010 – După o noapte liniştită, mă scol de dimineaţă pentru a prinde un autobuz care pleacă din Skaftafell pe la ora 9:00 spre zona vulcanului Laki. Merg pe jos cam o oră jumate. Un parcurs uneori stresant, deoarece erau multe oi şi berbeci sălbatici, de ale căror intenţii nu puteai să fii totdeauna prea sigur. Autobuzul se umple repede, grupul cel mai omogen fiind constituit din vreo 12 francezi. Dar destinaţia lor nu era Laki, aveau să coboare la primul stop de pe drum, plecând într-o altă direcţie. Noi ne continuăm drumul cu alt autobuz, care părăseşte drumul principal şi se îndreaptă spre interior. Trecem de o mică aşezare şi deviem spre primul popas al zilei, cheile unui râu. Avem vreo patruzeci de minute la dispoziţie să ne aventurăm de-a lungul cheilor, impresionante pentru europeanul de rând.

Ne reluăm apoi drumul, un drum pietruit căruia autobuzele 4×4 îi fac faţă, deşi deseori (şi mai ales după ploi) nu sunt cu nimic mai bune ca cele din România. Următorul popas e o nouă cascadă, să o numim de categoria a doua, cele de categoria întâi sunt pe alte trasee. O puteţi vedea în poza de mai jos.

Intrăm apoi în zona vulcanului Laki, scena (în 1783) celei mai violente erupţii vulcanice din istoria cunoscută şi care a provocat, global, moartea a peste 6 milioane de oameni. Ceea ce mai este vizibil acum e doar stratul de licheni care acoperă formele chinuite şi împietrite ale râurilor de lavă. În zona centrală ne oprim la o parcare amenajată, unde pe lângă turiştii cu buget redus se găsesc destui europeni veniţi maşini de teren mai sofisticate. Mai toată lumea urcă pe vârful Laki, unde turiştii îşi marchează trecerea cu mai multe piramide construite din lespezi şi pietre de diferite forme.

Suntem la mijlocul călătoriei de o zi, dar ne întoarcem oarecum pe un alt drum, ocolind una formaţiunile lăsate în urmă de erupţia de acum două secole jumate. Vegetaţia e în formă incipientă, cum de fapt este pe mai mult de jumătate din suprafaţa Islandei.

După doar câţiva kilometri oprim într-o nouă parcare amenajată. Coborâm cu toţii şi pornim pe un traseu marcat care ne duce iniţial la un lac situat într-un mic crater.

Drumul continuă apoi printr-un spaţiu protejat, creaţie a erupţiei. Pe alocuri, vegetaţia nu se rezumă doar la stadiul de licheni şi alte forme primitive, pâlcuri de iarbă apar în unele locuri,  semn al capacităţii vieţii de a renaşte sub noi şi înalte forme.

Mai trecem pe lângă un lac şi nu după multă vreme circuitul nostru prin regiunea Laki se încheie, revenind la drumul de acces în această zonă. După altă oră de mers ajungem din nou la Route 1 şi la punctul de transfer Skaftarskali unde aşteptăm autobuzul care avea să ne ducă din nou la Skaftafell şi Svinafell. De această dată, fiind mai mulţi turişti cazaţi la Svinafell în autobuz, şoferul ne promite că a doua zi de dimineaţa va veni după noi, pentru a prinde legătura cu autobuzele din Skaftafell.

07.08.2010 – O nouă zi, o nouă destinaţie: Landmannalaugar. Conform promisiunii din seara trecută, autobuzul vine în Svinafell şi ne duce la Skaftafell. De acolo luăm autobuzul a cărui destinaţie este Landmannalaugar, un centru turistic din zona central-sudică a Islandei. După cîteva zeci de kilometri parcurşi spre vest, părăsim Route 1 şi ne continuăm deplasarea pe drumuril de ţară islandeze. Drumul nu este prea rău, numai că uneori pantele sunt foarte accentuate şi doar vasta experienţă a şoferilor îţi poate inspira încredere. Primul popas e la o cascadă destul de impresionantă, dar ca să ajungem la ea a trebuit să mergem peste un kilometru pe jos.

Spre amiază ajungem şi la Landmannalaugar, o răscruce de trasee turistice dar şi o poziţie cu izvoare termale. Chiar dacă plouă, o mulţime de turişti se bălăcesc în două bazine amenajate în aer liber, alţii îşi omoară timpul aşteptând să treacă ploaia sau plecarea într-o altă direcţie cu unul din multele autobuze staţionate aici.

După un sejur de peste 2 ore ne suim în autobuzul care ne va duce în cele din urmă la Reykjavik. Drumul este uneori teribil de accidentat, dar autobuzul supravieţuieşte. Zona e mai aproape de civilizaţie, se observă şi din prezenţa umană mai ridicată (turişti sau localnici) de pe traseu. O pată de culoare, vulcanul Hekla, de unde începe, figurativ, călătoria spre centrul pământului.

Drumul devine acceptabil (asfaltat) chiar înainte a ajunge în Route 1, trecem din nou prin Selfoss şi în curând ajungem din nou în capitală. Din terminalul BSI o iau pe jos spre un mall din apropiere pe care îl zărisem din autobuz. Doream de fapt să cumpăr nişte alimente dar totul, în buna tradiţie vest-europeană, era închis.

Cum întunerecul mai are de aşteptat (suntem, totuşi, nu departe de Cercul Polar), îmi petrec următoarele ore hoinărind prin oraş. Avea să fie o noapte albă nu doar pentru mine, ci şi pentru mulţi din tinerii locuitori ai capitalei, participanţi la un festival nocturn, a cărui semnificaţie nu am fost capabil să o descifrez.

08.08.2010 – După cîteva ore petrecute pe băncile din terminalul BSI, revin în zona oraşului vechi unde haosul nopţii lăsa loc cozilor imense la taxiuri, care îşi duceau clienţii obosiţi şi mahmuri în toate colţurile oraşului. La ora 8:30 grupurile de turişti se îmbarcă în autobuze şi pornesc care încotro, destinaţia mea este Akureyri, situat în zona centrală a coastei de nord a Islandei şi al doilea oraş ca mărime al ţării.  De la Selfoss pornim pe drumul de interior, care uneşte sudul de nordul insulei, zona centrală a drumului este neasfaltată, dar ne-am obişnuit cu aşa ceva. Peisajul este foarte plăcut, coline, râuri, ferme, vulcani adormiţi în depărtare. Primul popas turistic este la Geysir (gheizer, pe româneşte), de la acest loc provine şi denumirea. Gheizerul principal erupe o dată la 3-4 minute, turiştii au tot timpul să prindă câteva cicluri.

Mai erau şi alte atracţii, dar de dimensiuni mai mici. Pornim din nou la drum şi în curând ne abatem de la drumul principal pentru a vizita una din marile cascade ale Islandei (şi ale Europei, de fapt) – Gullfoss. Parcarea e plină de autocare, turiştii se înşiruie pe sute de metri pe poteca ce duce la cascadă. Merită văzută.

Cascada e în două trepte, e timpul să o vedem şi pe cea de-a doua, mult mai impresionantă.

Drumul continuă apoi printr-o zonă nepopulată, dispare şi asfaltul, dar peisajul merită toate zdruncinăturile.

Drumul continuă printr-o zonă cu relief variat, flancată în depărtare de gheţari din care se scurg râuri vremelnice, apoi urcă din nou pe un platou cu un areal termal. Turişti fericiţi se bălăcesc în apele fierbinţi ale bazinelor semi-amenajate, în timp ce turiştii doritori de a vedea se plimbă de la o atracţie la alta, pe poteci de lemn. Welcome to Hveravellir!

Popasul are cîteva facilităţi – duşuri şi un local de servit masa precum şi o zonă pentru campare. Stăm mai mult de o oră, timp suficient pentru a vedea în amănunt toate punctele de interes.

După o altă oră pe drumuri pietruite, ne apropiem de o hidrocentrală şi încep să apară semne ale civilizaţiei. Ferme înşiruite la poalele crestelor de lavă, acoperite de verdele unei vegetaţii incipiente şi brăzdate de mici cascade. Nu peste mult timp ne reîntâlnim cu Route 1, plină de turişti de vară, prea puţin tentaţi de drumurile pietruite sau deteriorate din interior.

Drumul, mult mai animat decât cel din interior, traversează apoi câteva creste montane, la poalele cărora se întind, una după alta, ferme de animale.

Mai e loc şi pentru altele, aviz amatorilor şi celor îngrijoraţi de încălzirea globală. După o ora şi ceva de mers, ajungem la fiordul în capătul căruia se găseşte Akureyri, zona îmi aduce aminte, prin stil şi rafinament de Elveţia, doar ritmul vieţii e mai lejer. Ajungem la centrul turistic al oraşului, reuşesc să găsesc o cameră cu vreo 35 de euro, într-un apartament nu departe de coastă, situat pe o colină. Zona e liniştită, mă instalez şi încep să cutreier oraşul.

Caut şi ceva de mâncare, dar în “buna” tradiţie vest-europeană toate magazinele de interes se închid pe la orele 17-18. Aşa că mă voi mulţumi cu ce găsesc.

După două ore de mers pe jos mă reîntorc la cameră, fac o baie fierbinte cu apă termală naturală, puţin cam maronie, dar senzaţia de căldură contează.

09.08.2010 – După o noapte liniştită, mă îndrept spre centrul turistic al oraşului, de unde avea să iau autobuzul spre Myvatn.

Sunt printre primii, aşa că prind un loc bun în autobuz. Traversăm capătul fiordului, aruncăm o ultimă privire la vasul de croazieră din port şi ne pregătim să traversăm cîteva culmi înainte de a pătrunde cu bine în interiorul insulei.

Primul popas e foarte scurt, din păcate, cascada Godafoss era la doar cîteva sute de metri, dar a trebuit să ne mulţumim a o admira de la distanţă.

Ajungem în cele din urmă la Myvatn, un grup de mici aşezări situate în zona unui complex de lacuri vulcanice.

Mai multe grupuri de turişti îşi aşteptau autobuzul de schimb, alţii cumpărau mâncare sau suveniruri dintr-un mic magazin universal din zona centrală a aşezării.

Nu erau prea multe lucruri de făcut, vizitez o mică biserică, apoi mă aşez pe o bancă aşteptând autobuzul care avea să ne ducă la cascada Dettifoss. Vine şi autobuzul, dar pînă să ajungem la cascadă facem un popas la un lac vulcanic, situat în apropierea unei centrale geotermice.

Lacul nu era prea mare, dar avem ocazia să ne mai dezmorţim picioarele.

Puţin după centrala geotermică avea să dispară şi asfaltul, traversăm un platou arid şi ajungem la punctul de staţionare, de unde aveam să mergem pe jos (cîteva sute de metri) pînă la cele două cascade vecine Dettifoss. Prima din ele, cea din aval, este cascada cu cel mai mare debit din Europa.

Desigur ca cea din amonte are acelaşi debit, dar diferenţa de nivel e ceva mai mică, aşa că nu merită titlul de cea mai. O puteţi vedea în imaginea de mai jos.

Peisajul întregii zone este lunar, rocile negre şi cenuşii, obosite de eroziune, te duc imediat cu gândul la astrul nopţii. După timpul de rigoare petrecut în apropierea cascadelor Dettifoss, ne continuăm călătoria pe un drum săpat într-o zonă de vegetaţie pitică, dar abundentă. După cîteva zeci de kilometri revenim la albia râului pentru un scurt popas şi pentru a vedea nişte formaţiuni stâncoase bizare, cristalizate şi erodate.

Nu după mult timp revenim pe Route 1, care nu mai e aşa de circulată. Ne abatem din nou de la drumul principal şi intrăm într-o zonă stranie, mărginită de un zid lumg de câţiva kilometri la capătul căruia se află un lac înconjurat din trei părţi de formaţiuni stâncoase. Dacă în mitologia islandeză se va fi întâmplat ceva deosebit, acesta trebuie să fie locul.

Revenim apoi pe Route 1 care se continuă pe coasta de nord a Islandei. Un ocean calm. După cîţiva km. ne întoarcem spre sud, pe malul golfului unde este situat Husavik, capitala europeană a balenelor.

Oraşul însuşi nu e prea mare, dar are aeroport. Singurul loc mai activ pare a fi portul, de unde cei ce doresc a vedea balene în acţiune pot închiria sau îmbarca un vas care să-i ducă în mijlocul golfului, unde le pot admira.

Trebuie să admit că noi nu am văzut niciuna, eram oricum prea departe de zona de interes. Autobuzul traversează apoi din nou zona montană dintre golful Husavik şi fiordul Akureyri ajungând la aeroportul oraşului, care era destinaţia unuuia din călători. Akureyri e un oraş bine îngrijit, care aduce cu localităţile din Elveţia, poate că odată cu încălzirea globală, Islanda va avea un cuvânt mai greu de spus. În noaptea aceasta aveam să dorm la singurul hostel din Akureyri, am plătit vreo 40 de euro, dar stăteam singur în cameră, iar facilităţile sunt deosebit de bune.

10.08.2010 – O nouă zi şi o mare dilemă. Aveam de ales între a merge pe traseul pe care am venit sau pe cel interesant şi nou, care m-ar fi dus de la Akureyri la Godafoss, apoi spre sud, prin interiorul Islandei, spre Landmannalaugar. Nu aş fi ajuns chiar la Landmannalaugar, mai degrabă la Stong. Problema era că de acolo pînă la Selfoss, o distanţă de vreo 100 de km, eram la propriu pe picioarele mele. Nici un autobuz, doar speranţa unei ocazii, la vreme de seară. Aş fi avut la dispoziţie 24 de ore să ajung de acolo la aeroportul din Reykjavik, dar prea multele incertitudini, începând cu vremea, m-au făcut să adopt soluţia facilă, cea a revenirii prin Geysir. Singurul eveniment notabil îl reprezintă defectarea autobuzului cu care călătoream, undeva pe la mijlocul Islandei, aveam să așteptăm vreo două ore sosirea unuia de schimb.

În acel loc de popas era și un punct de observație, aveam impresia că vulcanul Eyjafjallajokull este undeva în nord-vestul Islandei. Dar un neamț din Germania răsăriteană, care călătorea cu fiica sa mai mult pe jos decît cu autobuzul și care mai fusese în Islanda, m-a lămurit ca vulcanul ce afectase traficul aerian din Europa din primăvara acelui an se afla, de fapt, aproape de coasta de sud. Nemții din est sunt mai umani, trecuseră și ei prin aceleași experiențe de viață ca și noi, cei din România.

Cei doi aveau să rămână în micul camping de la Hveravellir, urmând ca a doua zi să-și continue drumul pe jos prin Islanda interioară. Ne-am continuat drumul cu noul autobuz, cu opririle de rigoare la cascada Gullfoss și formațiunile termale de la Geysir. Spre seară ajungem la Reykjavik. Cum petrecusem deja două nopți în terminalul BSI, am luat autobuzul pentru aeroportul internațional. După ce am trecut prin ceva suburbii afluente, am rezistat tentației de a coborî undeva pe parcurs și de a merge de acolo pe jos la Blue Lagoon. Poate altă dată. Era deja noapte de-a binelea cînd am ajuns la aeroport, nu eram singurul care înopta pe o bancă de-acolo, dar nu eram nici prea mulți. Așa că personalul de securitate ne-a lăsat în pace.

11.08.2010 – Ultima zi în Islanda. Dimineața (ca și restul zilei, pînă la decolarea avionului) am petreecut-o în aeroport, urmărind avioanele care aterizau sau decolau. Iceland Air domină, prin numărul și diversitatea zborurilor, traficul aerian islandez. Aeroportul este curat și bine organizat, mediu ca dimensiuni și facilități. Zborul de dupămasă al companiei spre Heathrow este chiar plin, după un zbor lipsit de evenimente ajungem la Londra spre seară. Cum aveam trenul spre Bruxelles la primele ore ale dimineții, mă gândeam să merg pe jos pînă în Londra centrală, dar nu am reușit să mă descurc în păienjenișul arterelor din zona aeroportului, așa că în cele din urmă am luat metroul pînă la St. Pancras. De acolo, pe la ora 22, mi-am început periplul nocturn de 4 ore. La început, spre sud-vest, în diagonală, City-ul londonez, catedrala St. Paul și Tower Bridge, continuând cu promenada de pe malul sudic al Tamisei pînă la Westminster Bridge și Palatul Parlamentului. De acolo prin Whitehall spre Trafalgar Square, prin Charring Cross și Whitfield, pînă la gara Euston și, aproape de ea, din nou la St. Pancras. Nu eram singurul pe-acolo și, mai ales, gara nu era chiar închisă, pe băncile de lîngă intrare moțăiau călătorii ce așteptau venirea dimineții.

Related Posts

Put your related posts code here
  1. 68 Responses to “o săptămînă în islanda, august 2010”

  2. By Naples Property Management on Jul 19, 2012 | Reply

    Very interesting info!Perfect just what I was searching for!

  3. By Naples Property Management on Jul 19, 2012 | Reply

    Some really superb posts on this site, regards for contribution.

  4. By Naples Property Management on Jul 21, 2012 | Reply

    I visited a lot of website but I believe this one has something special in it. “The real sadness of fifty is not that you change so much but that you change so little.” by Max Lerner.

  5. By binoculars night vision on Jul 22, 2012 | Reply

    Whats up very cool web site!! Man .. Excellent .. Wonderful .. I will bookmark your website and take the feeds also…I am satisfied to search out so many useful info right here in the post, we’d like develop extra strategies on this regard, thank you for sharing.

  6. By http://www.journaldujardin.com on Jul 25, 2012 | Reply

    I just want to thank you very much because that’s exactly what I was looking for.

  7. By Sibyl Riser on Jul 31, 2012 | Reply

    I simply want to say I’m beginner to blogs and truly savored this blog. Very likely I’m want to bookmark your site . You amazingly come with perfect article content. Many thanks for sharing with us your website page.

  8. By Burton Haynes on Aug 1, 2012 | Reply

    I just want to say I’m newbie to blogging and definitely liked you’re web site. Most likely I’m planning to bookmark your site . You really have awesome writings. Bless you for sharing with us your blog site.

  9. By Cordell Clibon on Aug 5, 2012 | Reply

    I just want to mention I’m new to weblog and certainly loved your website. Most likely I’m want to bookmark your blog . You really come with wonderful articles and reviews. Thanks for revealing your website page.

  10. By admin on Aug 13, 2012 | Reply

    Had a look at this issue, but seems to be beyond my control. Sorry, maybe you can fix it.

  11. By HendrikaEton5937 on Aug 10, 2012 | Reply

    Im getting a small issue. I cant get my reader to pickup your rss feed, Im using aol reader by the way.

  12. By Full Report on Aug 12, 2012 | Reply

    Heya! I’m at work browsing your blog from my new iphone 4! Just wanted to say I love reading through your blog and look forward to all your posts! Carry on the superb work!

  13. By admin on Aug 13, 2012 | Reply

    I think using the page address is more convenient.

  14. By admin on Aug 13, 2012 | Reply

    Yeap, that’s OK with me.

  15. By admin on Aug 13, 2012 | Reply

    This blog is a wordpress site and uses a theme called Blog oh Blog, version 2.0. It can be downloaded from http://www.blogohblog.com/wordpress-theme-blog-oh-blog-v20/ . True, I made some changes, but I am not shure where and what.

  1. 4 Trackback(s)

  2. Jul 23, 2012: cheap viagra
  3. Aug 6, 2012: adipex
  4. Aug 16, 2012: hydrocodone
  5. Nov 14, 2014: max

You must be logged in to post a comment.

Despre mine

Un CV la zi poate fi vizualizat aici. Pentru mai multe informaţii, google vă stă la dispoziţie.


Doriţi să vă abonaţi?

 Subscribe in a reader Or, subscribe via email:
Enter your email address: